Creste montane în Carpații Meridionali

Trasee · Carpații Meridionali

MasivulLotru

~50 km
creasta principală, bandă roșie
~30 km
creasta secundară, bandă albastră
2023
programul „Anii Drumeției”, CJ Sibiu
Marcaj bandă roșie proaspăt vopsit pe o stâncă

Munții Lotrului sunt o subgrupă principală a grupei montane Parâng, în cadrul Carpaților Meridionali. Creasta lor principală se desfășoară între Pasul Tărtărău (pe Transalpina), în vest și Râu Vadului, pe Valea Oltului, în est. O ramificație secundară, din Voineșița, se abate spre nord pentru a continua, apoi, pe un traseu paralel cu creasta principală, terminat, de asemenea în Valea Oltului.

Facilitățile turistice sunt reduse, nu există cabane sau refugii turistice, iar traseele turistice care îl străbat sunt destul de slab marcate.

În aceste condiții refacerea marcajelor în acest masiv a adus un real suport pentru cei care doresc să îl parcurgă.

În anul 2023, în cadrul programului “Anii Drumeției” al Consiliului Județean Sibiu, am refăcut marcajele pe câteva dintre cele mai importante trasee ale Lotrului:

  • creasta principală, bandă roșie: între Pasul Tărtărău și Vârful Mare, aproximativ 50 de kilometri
  • creasta secundară, bandă albastră: între Voineșița și satul Tălmăcel, aproximativ 30 de kilometri

Trasee de acces spre creasta principală

  • cruce roșie: Șaua Șteflești până în șaua dintre vârfurile Cristești și Piatra Alba
  • triunghi roșu: din Valea Sadului până în Vârful Negovanul Mare
  • triunghi albastru: din Lazaret, pe Valea Lotrioarei, până pe Vârful Sterpu

Trasee de acces spre creasta secundară, în zona fostei cabane Prejba

  • triunghi roșu: din Lazaret, pe Valea Lotrioarei, Părăul Cailor, cabana Prejba
  • cruce roșie: de la Cabana Basmelor, din Valea Sadului, la cabana Prejba
  • triunghi albastru: din Valea Sadului, de la Masa Verde, la cabana Prejba

În același an, am continuat refacerea marcajelor din Vârful Mare spre Valea Oltului, cu bandă roșie până în Coasta Câinenilor și apoi cruce roșie până la Râu Vadului.

În 2026, în cadrul aceluiași program, am făcut operațiuni de mentenanță pe cele mai circulate dintre aceste trasee, cele care urcă din Valea Sadului către fosta cabana Prejba.

Fiecare potecă pe care o vezi bine marcată a trecut prin mâinile unui voluntar.