Vale glaciară cu nori, văzută de pe o potecă marcată

Proiecte

Trasee

Proiectele noastre, masiv cu masiv.

Proiectele noastre, masiv cu masiv

Lucrăm sistematic, masiv cu masiv, revenind regulat pentru lucrări de întreținere acolo unde e nevoie.

Identificăm traseele care au nevoie urgentă de reabilitare.

Degajăm potecile integral, de la bază până pe creastă.

Remarcăm poteci care pun în valoare atât elementele culturale locale, cât și peisajul natural.

Semnalizăm eficient și asigurăm pasajele expuse, acolo unde un pas greșit contează.

Standardizăm marcajele, cu șabloane dedicate — ca să știi mereu, oriunde în țară, ce înseamnă un semn ÎN SLUJBA MUNTELUI.

Stabilim tabere de lucru în proximitatea zonei de acțiune.

Ce am făcut, masiv cu masiv

Alege un masiv ca să vezi traseele pe care le-am refăcut și ce am făcut acolo, an de an.

Masivul Bucegi

Masivul Bucegi, cu o suprafață de circa 300 km2, se află la extremitatea estică a Carpaților Meridionali, desfășurându-se între Valea Prahovei la est și Culoarul Bran—Rucăr și Valea Ialomiței la vest; cade brusc spre nord către depresiunea Bârsei și spre sud, până la contactul cu Subcarpații de Curbură. Munții Bucegi se întind pe teritoriul județelor Dâmbovița, Prahova și Brașov. Fiind de o mare complexitate structurală și morfologică, masivul Bucegi apare ca o cetate naturală, cu incinta suspendată la 1600 – 2500 m, sprijinită de abrupturi puternice.

Fluxul turistic în Bucegi este, probabil, cel mai puternic din Carpații românești datorită amplasării sale în teritoriu, a facilităților de acces (drumuri, telecabine), a facilităților turistice (cabane, refugii), a prezenței unor obiective turistice naturale spectaculoase.

Starea marcajelor pe traseele turistice omologate este în general satisfăcătoare, dar poate suferi îmbunătățiri, mai ales din punct de vedere al esteticii acestora.

În anul 2023, cu sprijinul Autoklass și Romstal Romania, am refăcut câteva dintre traseele din zona de nord și nord-est a masivului:

  • triunghi albastru: Valea Mălăiești - Șaua Brâna Caprelor
  • triunghi roșu: Bușteni - Take Ionescu - Cabana Mălăiești
  • bandă galbenă: Bușteni - Valea Cerbului - Vârful Omu
  • bandă roșie: Bușteni - Gura Diham - Vârful Omu

În același, an am instalat lanțuri de asigurare în zona Turnurilor Țigănești și în colaborare cu Salvamont Brașov, un podeț metalic în apropierea punctului denumit Pichetul Roșu.

În 2025, tot în colaborare cu Salvamont Brașov, am instalat lanțuri de asigurare în Hornul Mare al Mălăieștilor și am înlocuit toate săgețile indicatoare între ieșirea din Hornul Mare și cabana Omu.

Masivul Cindrel

Munții Cindrel sunt o subgrupă principală a grupei montane Parâng, în cadrul Carpatilor Meridionali. Creasta lor principală se desfășoară între Pasul Tărtărău, pe Transalpina și Sadu, lânga Sibiu.

Limitele masivului sunt râul Sebeș, văile Frumoasei și Sadului și Podișul Transilvaniei.

În partea lor nordică se află zona etnografică cunoscută sub denumirea de Mărginimea Sibiului.

Din punct de vedere al turismului pedestru, Munții Lotrului se prezintă ca o succesiune de culmi relativ domoale, rotunjite, cu câteva urme de relief glaciar, cele mai cunoscute fiind adăpostite de rezervația Iezerele Cindrelului. Altitudinea medie relativ redusă a permis antropizarea puternică a suprafeței Munților Cindrel, străbătuți de numeroase poteci și drumuri, adăpostind numeroase repere ale activităților pastorale însă, cu excepția zonelor adiacente Păltinișului și vârfului Măgura, destul de lipsiți de puncte de sprijin și facilități pentru turism. O bună parte dintre trasee, chiar dacă nu prezintă dificultăți tehnice, sunt dificil de parcurs din pricina lungimii și izolării.

Între anii 2021 și 2023, în cadrul programului “Anii Drumeției” al Consiliului Județean Sibiu, asociația noastră a refăcut toate traseele turistice omologate din Munții Cindrel, de la zero, înlocuind toți stâlpii de marcaj, toate săgețile indicatoare și refăcând integral toate semnele de marcaj:

Traseul de creastă principală

  • bandă roșie: Cisnădie – Vârful Măgura – vârful Ghiham – Poiana Tomnatec – Grădina Oncești – Cantonul silvic Muncel – Șaua Bătrâna – Vârful Rozdești - Șaua Șerbănei – Vârful Niculești – Șaua Cânaia – Vârful Cindrel – Vârful Frumoasa – Vârful Șerbota Mare – Vârful Oașa Mare – Cabana Oașa

Trasee în zona vârfului Magura

  • bandă albastră: Rășinari – Șaua Apa Cumpănită
  • cruce roșie: Cisnădie – Vârful Măgura – Poiana Cărbunări – Valea Sadului
  • cruce albastra: Cisnădioara – Vârful Măgura – Poiana Trandafirilor (Rosengarden) – cătun Prislop - Rășinari
  • triunghi albastru: Cisnădioara – Valea Argintului – Poiana Trandafirilor (Rosengarden)
  • punct roșu: Ciupari (Râu Sadului) – Șaua Târnova – Poiana Trandafirilor (Rosengarden) – coada Lacului Sadului II
  • punct albastru: Valea Tocile – Poiana Mărului – Vârful Măgura
  • bandă galbenă: Rășinari - Dealul Fraga - Păltiniș
  • punct albastru: Rășinari - Dealul Costiței - Cisnădioara
  • triunghi albastru: Rășinari - Dealul Ganța - Călugărul

Trasee în zona stațiunii Păltiniș

  • punct albastru: Stațiunea Păltiniș – Poiana Găujoara – Cantonul silvic Muncel – Grădina Oncești – Stația Telescaun – Stațiunea Păltiniș
  • cruce roșie: Stațiunea Păltiniș – Poiana Găujoara – Șaua Bătrâna
  • triunghi roșu: Stațiunea Păltiniș – Cantonul silvic Muncel – Poiana Bătrână – La pahar – baraj Gâtu Berbecului
  • triunghi albastru: Șanta – Poiana Lupilor – Vârful Oncești – stație telescaun Păltiniș
  • punct roșu: Fosta cabană Fântânele – Dealul Runcuri – La Pisc – Cheile Cibinului – Calea studenților – stațiunea Păltiniș

Trasee în zona Vârfului Cindrel

  • punct rosu: Șaua Șerbănei – Refugiul Cânaia – sub Vârful Cindrel, amonte de șaua Șteflești
  • triunghi albastru: Cantonul silvic Niculești – Cabana Z – Râul Mare – Șaua Cânaia – Valea Sadului (Cantonul silvic Șerbănei)
  • cruce roșie: Vârful Cindrel – bifurcație spre Refugiul Cânaia – Șaua Șteflești

Trasee care pornesc din Mărginimea Sibiului

  • bandă albastră: Jina (sat) - dealul Captanul Mic - Dealul Guga Mică - La Pripoane - Cantonul silvic Duși - Poiana Rudarilor – Vârful Foltea – Vârful Frumoasa – Vârful Cindrel
  • cruce albastră: Halta CFR Sibiel - sat Fântânele - fosta cabană Fântânele - La Pripoane
  • punct galben: Sat Sibiel – Valea Cetății – Vârful Cetatea (La zid) – fosta cabană Fântânele
  • punct albastru: Sat Sibiel – Valea Cetății – dealul Cetății – fosta cabană Fântânele
  • triunghi albastru: Sat Sibiel – Valea Sibiel – la Mânăstire – Valea Sibielaș – fosta cabană Fântânele
  • cruce roșie: Fosta cabană Fântânele – Piscul Vulturului – Râul Mic (Cantonul silvic Strâmba) – Măgura – Râul Mare (Cantonul silvic Niculești) – Valea Niculești – Șaua Șerbănei

O activitate deosebită, în 2023, repetată în 2024, a fost curățarea de vegetația invazivă a ruinelor cetății Salgo, lângă Sibiel. Conform atestărilor istorice, cetatea a fost construită înainte de anul 1300. Astăzi, din ea au mai rămas fundația turnului de supraveghere, care avea o formă perfect circulară și unul dintre ziduri. Se mai disting poarta de intrare și șanțul de apărare.

În 2026, tot în cadrul programului “Anii Drumeției”, am făcut mentenanța potecilor din zona Păltiniș și a Vârfului Măgura.

Masivul Ciucaș

Masivul Ciucaș este o unitate de relief din cadrul Carpaților de Curbură, aparținând de lanțul muntos al Carpaților Orientali. Este situat la est de cursurile superioare ale râurilor Teleajen și Tărlung. Se învecinează cu Munții Tătaru și Munții Siriu la sud-est și est, Depresiunea Întorsurii, Munții Întorsurii la nord și Munții Grohotiș la vest.

Din punct de vedere turistic, Munții Ciucaș au devenit un obiectiv foarte căutat de turiști.

Contribuie la interesul drumeților atât starea traseelor, bine marcate, în general și nu foarte dificil de parcurs, obiectivele naturale, formațiuni stâncoase modelate spectaculos de intemperii, prezența abundentă a rododendronului, fauna bine reprezentată și amplasarea masivului la o distanță convenabilă de orașe mari, București, Ploiești, Brașov.

În anii 2025 și 2026, cu finanțarea primită de la Bere Ciucaș, prin intermediul asociației Act for Tomorrow, am refăcut integral (înlocuind toți stâlpii de marcaj, săgețile indicatoare, instalând mobilier și panouri informative și refăcând toate semnele de marcaj) toate traseele turistice din zona Cheia, Muntele Roșu, Vârful Ciucaș:

  • bandă galbena: Cheia - Cabana Muntele Roșu - Cabana Ciucaș
  • cruce roșie: Cheia - Culmea Gropșoarelor - Zăganu - La Răscuce - Șaua Chirușca
  • triunghi roșu: La Răscruce - Cabana Muntele Roșu
  • bandă roșie: Șaua Chirușca - Cabana Ciucaș
  • cruce albastră: Cheia - Valea Berii - Cabana Ciucaș
  • triunghi albastru: Cheia - Cheile Cheiței - Valea Berii
  • punct roșu: Cabana Muntele Roșu - Valea Berii
  • bandă roșie: Cabana Ciucaș - Vârful Ciucaș - Culmea Bratocea - Pasul Bratocea
  • bandă albastră: Cheia - Pasul Bratocea
  • punct albastru: Muntele Roșu – Cheia
Parcul Național Cozia

Masivul Cozia se înalță pe stânga râului Olt, în dreptul stațiunii balneoclimaterice Călimănești și reprezintă o asociere de culmi aproape radiale ce se desprind din vârful Cozia alcătuind un masiv unitar, un monolit stâncos, în partea central-sudică a Carpaților Meridionali.

Datorită amplasării în vecinătatea Văii Oltului și a accesului la cabana Cozia, facilitat de un drum practicabil cu orice mașina, a climei relativ blânde și altitudinii nu foarte mari, masivul Cozia este un obiectiv turistic foarte vizitat.

Traseele turistice sunt, în general, bine conturate și bine marcate.

În toamna anului 2023, am participat la refacerea integrală a marcajelor turistice din acest masiv, instalând 60 de stâlpi de marcaj și 100 de săgeți indicatoare, într-un amplu proiect european de dezvoltare a Parcului Național Cozia:

  • bandă roșie: Mănăstirea Turnu - La Troiță - Cabana Cozia – Perișani
  • triunghi roșu: Mănăstirea Turnu - Pietrele roșii - Cabana Cozia
  • cruce galbenă: DN7 - Șaua La Troiță
  • bandă albastră: Căciulata - Păușa - Mănăstirea Stânișoara - cabana Cozia
  • triunghi albastru: Călimănești - Jiblea - Cabana Cozia
  • bandă albastră: Gara Lotru - Muchia Urzica - Cabana Cozia
  • punct roșu: Curmătura Mocirlele - Poarta de Piatră

Din același proiect au făcut parte și trei trasee din masivul Narățu, însă doar pe segmentele cuprinse în aria Parcului Național Cozia.

Masivul Făgăraș

Supranumiți de Emmanuel de Martonne "Alpii Transilvaniei", munții Făgăraș se înfățișează ca un imens zid. Orientații Est : Vest, ei au o lungime de 70 Km și o lățime de aproximativ 40 Km. Sunt delimitați spre vest de Defileul Oltului, iar la est de Bârsa Groșetului și Dâmbovița. La nord, sunt mărginții de Depresiunea Făgărașului, cunoscută și cu numele de Țara Oltului (pe care o domină printr-un mare abrupt tectonic), iar spre sud de șirul depresiunilor Câmpulung, Brădetu, Arefu, Jiblea.

Suprafața totală a masivului este de peste 3000 km pătrați, adică de cca. 10 ori mai mare decât a masivului Bucegi (300 kmp) si de cca. 4 ori mai mare decât cea a Retezatului (750 kmp). În cuprinsul lui se ridică 8 vârfuri ce au peste 2500 m (Moldoveanu: 2544 m, Negoiu: 2535 m, Viștea Mare: 2527 m, Lespezi: 2522 m, Cornul Călțunului: 2517 m, Vânătarea lui Buteanu: 2507 m, Hârtopu: 2504 și Dara: 2500 m), 42 de vârfuri cu peste 2400 m și cca. 150 vârfuri de peste 2300 m.

Masivul se prezintă sub forma unei creste principale, din care se desprind mai multe culmi laterale spre nord și spre sud. Spre nord, povârnișul coboară brusc, cu mai bine de 2000 m, pe o distanță de 10 Km. Culmile orientate spre sud sunt mai domoale (Olanului, Robița, Scărișoara, Nisipuri, Mușetescului, Zârna, etc.) și lungi de cca. 30 : 40 Km. Fiecare culme în parte are mai multe ramificații.

Din punct de vedere al marcajelor pe traseele turistice, creasta principală și traseele din partea nordică sunt la standarde acceptabile, în timp ce traseele din partea sudică sunt mai puțin îngrijite și mai puțin utilizate de turiști, mai ales din pricina lungimii mari, de ordinul a zeci de kilometri.

În anii 2022-2023, în cadrul programului “Anii Drumeției” al Consiliului Județean Sibiu, am refăcut marcajele pe toate traseele turistice făgărășene aflate pe teritoriul județului Sibiu:

  • bandă roșie: Halta CFR Valea Mărului – vf. Chica Pietrilor – Șaua Surului – Șaua Scării – Șaua Cleopatrei – Vf. Negoiu – Șaua Paltinu – Șaua Caprei – portița Arpașului – Vf. Arpașu Mare – Fereastra Podragului
  • bandă galbenă: Vf. Șerbota – Căldarea Pietroasă a Negoiului – Șaua Cleopatrei
  • bandă galbenă: Strunga Dracului – ocolirea Vf. Dracului – Strunga Doamnei – bifurcația de sub Strunga Doamnei
  • bandă galbenă: Portița Arpașului – Căldarea Pietroasă a Arpașului – Portița Frunții – Sub vf. Arpașu Mic
  • cruce roșie: Stația CFR Turnu Roși – Șipotu Frasinului – Culmea Petriceaua – Dealul Pleșii – Chica Pietrilor
  • punct roșu: Sebeșu de Sus (Podul Moașei) – Valea Moașei Sebeșului – Cascadele Sebeșului – fosta Cabană Suru
  • triunghi roșu: Stația CFR Sebeșu Olt – Sat Sebeșu de Sus – Culmea Moașei – refugiul Suru – Fruntea Moașei – Căldarea Surului – Șaua Suru
  • triunghi albastru: Bifurcația de la Podul Jibrii – Valea Moașa Avrigului – Izvorul Florii – Culmea Moașei – refugiul Suru – Fruntea Moașei - Șaua Apa Cumpănită
  • cruce roșie: Stația CFR Avrig – Valea Mare a Avrigului – Cabana Poiana Neamțului – cabana Bărcaciu – sub vf. Scara
  • punct albastru: Cabana Bărcaciu – Căldarea Văii Mari a Avrigului – Lacul Avrig
  • punct roșu: Cabana Negoiu – Valea Șerbota – Valea Porumbăcelului – Cabana Bărcaciu
  • triunghi albastru: Stația CFR Porumbacu de Jos – Porumbacu de Sus – Valea Mare a Porumbacului – Cabana Negoiu – Căldarea Sărății – Șaua Cleopatrei
  • cruce albastră: Cabana Negoiu – Valea Șerbota – Căldarea Puha – Șaua Puha – Șaua Scara
  • bandă albastră: Cabana Negoiu – Muchia Șerbota – Vf. Șerbota
  • cruce roșie: Piatra Prânzului - Strunga Ciobanului – bifurcația de sub strungi din Căldarea Laita
  • cruce roșie: Bâlea Cascadă – Muchia Bâlii – Valea Doamnei – Șaua Bâlii – Bălea Lac
  • triunghi albastru: Cârțișoara – Bâlea Cascada – Valea Bâlii - Lacul Bâlea – Șaua Caprei – Vf. Vânătoarea lui Buteanu
  • bandă albastră: Bâlea Cascadă – Izvorul Dracului – Muchia Buteanu – vf. Netedu – Căldarea Văiuga – Lacul Bâlea – Șaua Paltinu
  • cruce albastră: Portița Arpașului – Căldarea Arpașului – Muchia Podrăgel – Lacul Podrăgel – Cabana Podragu
  • punct roșu: Bifurcația Valea Arpașului – Valea Podrăgel – Lacul Podrăgel
  • triunghi roșu: Stația CFR Ucea – Orașul Victoria – Valea Arpașului – Valea Podragului – Cabana Turnuri – Cabana Podragu – Fereastra Podragului
  • bandă albastră: Orașul Victoria – Poiana Boldanu – Muchia Tărâța – Lacul Podragu – Cabana Podragu
  • cruce galbenă: Cabana Bărcaciu - Căldarea Văii Mari a Avrigului - Lacul Avrig

În 2023, într-o acțiune care a reunit peste 100 de voluntari, cu sprijinul Salvamont Sibiu și Salvamont Argeș, am curățat zona Lacului Călțun de resturile metalice ale vechiului refugiu “Toma Boerescu”

În 2024, am refăcut marcaje pe câteva dintre potecile sudice ale masivului, în zona argeșeană:

  • triunghi albastru: din Transfăgărășan, pe Valea Buda, până la Lacul Podu Giurgiului
  • cruce albastră: din Transfăgărășan, pe Valea Pisicii la Lacul Călțun
  • triunghi albastru: de la Piscu Negru la Lacul Călțun
  • triunghi galben: de la cabana Capra la Fereastra Zmeilor
  • bandă albastră: de la cabana Capra la Lacul Capra

Tot în 2024, am reconstruit refugiul metalic din Fereastra Mică a Sâmbetei, refăcându-i integral acoperișul și renovând toate celelalte părți componente, inclusiv mobilierul.

În 2025, am curățat zona de la Lacul Podu Giurgiului de resturile metalice ale unui refugiu ruinat, un mic accident ecologic cu vechimea de aproape 15 ani. Am fost sprijiniți de Inspectoratul General de Aviație din MAI prin punerea la dispoziție a unui elicopter cu care am transportat resturile metalice la baza muntelui.

În 2026, am refăcut marcajele pe traseul de acces la Vârful Moldoveanu, marcat cu triunghi albastru, începând de deasupra fostei cabane Malița.

Tot în 2026, am instalat un podeț metalic pe Valea Moașei Sebeșului, pe traseul marcat cu punct roșu care urcă din Sebeșul de Sus la cabana Suru.

De asemenea, în 2026, în cadrul programului “Anii Drumeției”, am făcut mentenanță pe traseele turistice făgărășene de pe teritoriul județului Sibiu, pe o lungime de aproximativ 180 de km.

Masivul Grohotiș

Munții Grohotiș sunt o grupă muntoasă a Carpaților de Curbură, aparținând de lanțul muntos al Carpaților Orientali. Masivul se află pe teritoriul județului Prahova, la limita cu județul Brașov, fiind încadrat la vest de Munții Baiului și la nord-est de Munții Ciucaș.

Starea traseelor turistice din masiv este destul de precară, adăposturi sunt doar stânele întâlnite pe parcurs. Izolarea și distanțele destul de mari, chiar dacă muntele nu prezintă dificultăți tehnice, fac din Grohotiș un masiv destul de puțin frecventat de către turiști.

În anul 2026, am refăcut marcajele pe culmea principală a masivului, între Pasul Bratocea și Pasul Predeluș, traseu marcat cu banda roșie. Acest traseu va fi unul dintre segmentele traseului de lung parcurs dintre Herculane și Munții Maramureșului, unul dintre proiectele noastre pentru viitorul apropiat.

Acțiunea a presupus efortul de a instala aproximativ 50 de stâlpi metalici de marcaj pe cei aproximativ 22 de kilometri ai crestei precum și refacerea semnelor de marcaj pe întregul parcurs.

Masivul Leaota

Munții Leaota sunt o subgrupă principală a grupei montane Bucegi, în cadrul Carpaților Meridionali. Se învecinează cu Munții Bucegi și Munții Piatra Craiului. Vârful Leaota, din centrul masivului, este cel mai înalt punct cu o altitudine de 2.133 m.

Aproape complet lipsiți de adăposturi turistice și cu marcajele traseelor aflate într-o stare precară, munții Leaota devin, totuși, o țintă pentru tot mai mulți turiști, mai ales datorită amplasării la o distanță rezonabilă de București.

În anul 2022, am refăcut semnele de marcaj și am instalat aproximativ 15 stâlpi de orientare pe traseul marcat cu cruce roșie, de la cantonul Brateiu până pe Vârful Leaota.

Din nefericire, în anii ce au urmat, cea mai mare parte a terasamentului potecii și a semnelor de marcaj a fost distrusă de o exploatare forestieră.

Masivul LotruCitește proiectul →

Harta proiectelor

Apasă pe un masiv pentru detalii. Traseele exacte (GPX) se adaugă pe măsură ce le publicăm.

Voluntari instaland un stalp de marcaj

Fiecare pas contează. Inclusiv al tău.

Fă-ți un dar, fii voluntar!